Courtney Stodden este din nou pe prima pagină a ziarelor de tip tabloid, după ce a fost surprinsă alături de David Weintraub, care este cu 17 ani mai în vârstă decât ea.
Vedeta pare să aibă mare trecere în rândul bărbaților de vârstă mijlocie. Mariajul cu Doug Hutchinson (53 de ani) s-a încheiat și se părea că tânăra de 19 ani se va orienta către tipi apropiați ca vârstă. S-a scris despre o relație avută de aceasta cu un jucător din NFL (încă din timpul mariajului), dar aceasta nu a durat și Courtney s-a întors la vechile „obiceiuri”.
Astfel, în această săptămână Cortney a fost surprinsă de paparazzi în compania lui David Weintraub, prilej pentru ca toată presa să scrie despre o posibilă legătură între cei doi. Cum David are 36 de ani, subiectul a devenit cu atât mai interesant și a fost întors pe toate părțile de media.
Doar că presupusa idilă dintre cei doi ar putea să fie doar o exagerare a presei, anunță realitytea.com, care amintește faptul că Weintraub este, dincolo de contul său „gras”, un producător de succes. Acesta a lucrat la seriale sau show-uri de televiziune de mare succes (Sober House, Celebrity Rehab, Sex Rehab, Living with Kimberly Stewart sau Sons of Hollywood), astfel că nu este exclus ca întâlnirea dintre cei doi să fi fost de fapt o cină de afaceri. Courtney a recunoscut în trecut că e tentată să aibă propriul reality show, iar David este cel mai în măsură să o ajute în această privință.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER